Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCUVIINȚÁ vb. v. aproba.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încuviințá vb. (sil -vi-in-), ind. prez. 1 sg. încuviințéz, 3 sg. și pl. încuviințeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ÎNCUVIINȚÁ ~éz tranz. 1) A susține exprimându-și acordul; a aproba; a consimți. Propunerea a fost ~ată. 2) (acțiuni) A da voie (să se efectueze sau să aibă loc); a îngădui; a permite. [Sil. -vi-in-] /în + cuviință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A încuviința ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink