ÎNCÂLCITÚRĂ, încâlcituri, s. f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCÂLCITÚRĂ s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. v. amestecătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
încâlcitúră s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCÂLCITÚRĂ ~i f. 1) Obiecte cu părțile componente încâlcite; încurcătură. 2) fig. Lipsă de claritate; încurcătură; confuzie. ~ a unei fraze. /a încâlci + suf. ~tură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink