Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCĂTUȘÁRE s. ferecare, înlănțuire, legare. (~ unui deținut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Încătușare ≠ dezlănțuire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încătușáre s. f., g.-d. art. încătușării; pl. încătușări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNCĂTUȘÁ ~éz tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCĂTUȘÁ vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A încătușa ≠ a descătușa, a dezlănțui
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încătușá vb., ind. prez. 1 sg. încătușéz, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încătușéze; ger. încătușând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink