ÎNFURCITÚRĂ, înfurcituri, s. f. (Rar) Bifurcare de drumuri; răspântie. [Var.: înfurcătúră s. f.] – Înfurci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNFURCITÚRĂ s. v. bifurcare, bifurcație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfurcitúră s. f., g.-d. art. înfurcitúrii; pl. înfurcitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink