Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink