ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNGUSTÍME s. (rar) strâmtețe, strâmtime, strâm-toare, (înv. și reg.) strâmteală, (înv.) strâmtorare, strâmtură, strânsoare. (~ unui loc.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNGUSTÍME s. v. mărginire, meschinărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Îngustime ≠ lățime
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
îngustíme s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNGUSTÍME ~i f. 1) Capacitatea de a fi îngust. 2) fig. Neputința de a concepe ceva de amploare; mărginire. [G.-D îngustimii] /îngust + suf. ~ime
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink