Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: întemeia (verb tranzitiv) , întemeiere (substantiv feminin)   
ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTEMEIÉRE s. 1. v. înființare. 2. v. făurire. 3. fun-dare, zidire. (~ Romei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
întemeiére s. f. (sil. -me-ie-), g.-d. art. întemeiérii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNTEMEIÁ ~iéz tranz. 1) (întreprinderi, grupări, publicații, teorii) A face să ia ființă (având un temei real); a fonda; a înființa; a crea. 2) rar (clădiri, construcții) A ridica, punând temelie trainică; a dura. ~ un oraș. /în + temei
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNTEMEIÁ mă ~iéz intranz. A pune temei; a se sprijini; a se baza; a se bizui; a conta. /în + temei
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNTEMEIÁ vb. 1. v. înființa. 2. v. făuri. 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNTEMEIÁ vb. v. autoriza, fortifica, îndreptăți, îngădui, întări, justifica, permite.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
întemeiá vb., ind. prez. 1 sg. întemeiéz, 3 sg. și pl. întemeiáză, 1 pl. întemeiém; conj. prez. 3 sg. și pl. întemeiéze; ger. întemeínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)