ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTORSÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întor-sătură, întortochetură, ocol, răsuci-tură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
întorsúră s.f. (reg.) pământ lucrat de cu toamna.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
întorsúră s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink