Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: întrebuința (verb tranzitiv) , întrebuințare (substantiv feminin)   
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNTREBUINȚÁRE s. 1. v. aplicare. 2. v. consumare. 3. v. folosință. 4. v. purtare. 5. practicare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Întrebuințare ≠ neîntrebuințare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
întrebuințáre s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică.În + trebuința.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNTREBUINȚÁ ~éz tranz. A pune în practică; a folosi; a utiliza; a aplica. /în + trebuință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNTREBUINȚÁ vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3. v. circula. 4. v. uza. 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse terti-puri.) 6. v. practica. 7. v. consuma. 8. v. pierde.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
întrebuințá vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințéz, 3 sg. și pl. întrebuințeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)