ÎNVELITOÁRE, învelitori, s. f. Ceea ce servește la învelit; înveliș. ♦ (Pop.) Plapumă, cuvertură. ♦ Copertă; hârtie, material plastic etc. cu care se acoperă o carte. ♦ Țiglă, tablă etc. cu care se acoperă o clădire. ♦ (Pop.) Față de masă. [Pl. și: învelitoare] – Înveli + suf. -toare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNVELITOÁRE s. 1. v. pătură. 2. acoperitoare, față. (~ de masă, de pernă.) 3. v. îmbrăcăminte. 4. v. copertă. 5. v. acoperiș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
învelitoáre s. f., g.-d. art. învelitórii; pl. învelitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNVELITOÁRE ~óri f. 1) Obiect care învelește ceva sau care servește la învelit. Caietul fără ~ se murdărește. 2) Partea de sus a unei construcții care o acoperă; acoperiș. [G.-D. învelitorii] /a înveli + suf. ~toare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
anvelópă f., pl. e (fr. enveloppe. V. developez). Barb. Caucĭucu cel gros care învălește [!] camera de aer la roatele pneŭmatice. – Curat rom. învălitoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink