Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNVINUÍRE, învinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare. ♦ Vină; culpă. – V. învinui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNVINUÍRE s. 1. v. acuzație. 2. v. reproș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Învinuire ≠ dezvinovățire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
învinuíre s. f., g.-d. art. învinuírii; pl. învinuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNVINUÍ vb. v. acuza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) învinui ≠ a (se) justifica
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A învinui ≠ a dezvinovăți, a îndreptăți
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
învinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink