Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: învăț (substantiv neutru) , învăța (verb tranzitiv)   
ÎNVẮȚ s. n. 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNVĂȚ s. v. cusur, dar, defect, deprindere, îndemn, îndrumare, învățătură, me-teahnă, nărav, obicei, obișnuință, patimă, povață, povățuire, sfat, viciu, vorbă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Învăț ≠ dezvăț
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
învăț s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNVĂȚÁ învăț 1. tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ÎNVĂȚÁ mă învăț intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNVẮȚ ~uri n. pop. 1) Obicei rău; deprindere rea; nărav; apucătură. ◊ Tot ~ul are și dezvăț constrâns de împrejurări, te dezobișnuiești de orice deprindere. 2) Argumentare menită să convingă pe cineva să procedeze într-un anumit fel. /v. a învăța
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNVĂȚÁ vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuși. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÎNVĂȚÁ vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) învăța ≠ a (se) dezvăța
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A se învăța ≠ a se debarasa, a se dezbăra
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
învățá (învắț, învățát), vb.1. A deprinde, a obișnui. – 2. A instrui, a transmite cunoștințe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăța pe de rost, a ști pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminți. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveț, (a)nvețare, megl. anveț, anvițari, istr. (an)mețu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Pușcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăța”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înțelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar și Gamillscheg, s. v. apprivoiser. Der. învățat, adj. (instruit; s. m., savant, erudit, om cult); învățăcel, s. m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. LehrlingLehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învățămînt, s. n. (învățătură; domeniul și activitatea de instruire și educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învățător, adj. (instructiv, care instruiește); învățător, s. m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase școlare; înv., sfetnic); învățătoare, s. f. (femeie care predă în primele clase școlare); învățătoresc, adj. (de învățător, didactic); învățătorie, s. f. (rar. învățătură); învăț, s. n. (nărav, viciu; instrucție, învățătură; rar, sfat), deverbal de la învăța; învățătură, s. f. (instrucțiune; studiu, cultură, știință, înțelepciune; lecție, povață; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăța, vb. (a dezobișnui); desvăț, s. n. (acțiunea de a dezvăța de un obicei prost).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
învățá vb., ind. prez. 1 sg. învăț, 3 sg. și pl. înváță, perf. s. 1 sg. învățái
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)