ÎNĂLȚĂTÓR, -OÁRE, înălțători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care înalță; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. S. n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puști, la mitraliere și la tunuri, care permite să se dea țevii înclinarea necesară pentru a lovi ținta. – Înălța + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
Înălțător ≠ înjositor
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
înălțătór adj. m., pl. înălțătóri; f. sg. și pl. înălțătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
înălțătór s. n., pl. înălțătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNĂLȚĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care înalță. 2) fig. Care creează omului o stare morală sau psihică superioară; care înnobilează sufletul. Poezie ~oare. Scopuri ~oare. /a înălța + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNĂLȚĂTÓR2 ~oáre n. (la armele de foc) Dispozitiv folosit la vizarea obiectivului ochit. ~ de tun. /a înălța + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink