ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNȘELĂTORÍE s. 1. v. înșelare. 2. v. escrocherie. 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înșelăciu-ne, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNȘELĂTORÍE ~i f. 1) v. A ÎNȘELA. 2) Vorbă sau faptă a celui care înșală. /înșelător + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink