Dex șerbi

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍ vb. v. iobăgi.

ȘERBÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

șerbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. șerbeáscă

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

A ȘERBÍ ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

Șerb ~i m. 1) (în epoca feudală) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență absolută față de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

ȘERB s. v. iobag.

ȘERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.

șerb (-bi), s. m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus ([Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. șerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situația de șerb), din lat. sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874); șerbie (var. șerbire), s. f. (sclavie; servitute); ș(e)arbă, s. f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s. f.; serviabil, adj.; serviciu, s. n.; servietă, s. f.; servil, adj.; servilism, s. n.; servitor, s. m.; servitoare, s. f.; servitudine, s. f. Serv (var. servus), s. m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s. n., din fr. dessert; deservant, s. m. (econom). Șervet, s. n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. șărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluție fonetică greșit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.

șerb s. m., pl. șerbi