ȘFÍCHI, (I) interj., (II) șfichiuri, s. n. I. Interj. Cuvânt care imită șuieratul biciului. II. S. n. 1. Capătul subțire și neîmpletit al biciului; pleasnă. ♦ Lovitură dată cu vârful biciului. ♦ Fig. Vorbă răutăcioasă, răutate, împunsătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în sfichi = a înțepa cu vorba; a ironiza. 2. Mănunchi, grup de fire de păr. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘFICHI s. sfârc, pleasnă, (reg.) plesnitoare, șugar. (~ de bici.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘFICHI s. v. ironie, persiflare, zeflemea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șfichi interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șfichi s. n., pl. șfíchiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘFICHI ~uri n. 1) Capătul subțire, neîmpletit, al harapnicului, care produce pocnituri. 2) Lovitură dată cu vârful biciului (însoțită de o pocnitură). 3) reg. Smoc de păr care rămâne neîmpletit sau care iese de sub broboadă ori căciulă. 4) Fiecare dintre vârfurile mustăților. 5) fig. Vorbă usturătoare; împunsătură; înțepătură. ◊ A lua pe cineva în ~ a lua în râs pe cineva; a ironiza. / Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink