ȘÍȘCĂ s. f. (Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din ucr. sička.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘÍȘCĂ1 s. f. (Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. – Ucr. sička.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ȘÍȘCĂ2, șiște, s. f. (Reg.) Vrăjitoare. – Comp. sb. šiška „hârcă”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ȘÍȘCĂ s. v. babă, tocător, vrăjitoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șíșcă3 s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șíșcă4 s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șíșcă (-ci), s. f. – (Trans.) Vrăjitoare. Sb. šiška, din sb. šuškati „a bombăni” (Cihac, II, 389; Tiktin). – Der. șișcoi, s. m. (Trans., vrăjitor); șișcărie, s. f. (Trans., vrăjitorie); șișcav, adj. (Trans., Olt., sîsîit); șișcăvi, vb. (a sîsîi). Șiștav, adj. (atrofiat, ofilit), der. șiștăvi, vb. refl. (a se atrofia; a se strînge, a se reduce) ar putea fi același cuvînt, deși semantic nu este clar (după Scriban, din bg. šiškav „corpolent”, spunîndu-se la început, despre grîul cu paie multe și spic sărac); cf. sitav, adj. (micșorat, împuținat), în Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect; sitivi, vb. (a striga în gura mare), pe care Cihac, II, 345, îl lega de sl. sipnąti „a răguși”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șíșcă s. f., g.-d. art. șíștii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘÍȘCĂ șiști f. reg. Nutreț constând din paie sau coceni mărunțiți. /<ucr. sițka, ung. szecska
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink