ȘOIMÁN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Ornit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (Mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
șoimán2, șoimánă, șoimani, șoimáne, adj. (pop.) 1. extraordinar, minunat, strașnic. 2. (fig.) viteaz, curajos. 3. (substantivat, f.; reg.) pocitură. 4. (substantivat, f. art.; reg. și fig.) știucă. 5. (substantivat, f. art.; reg.) ploaie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șoimán s. m., adj. m., pl. șoimáni; f. sg. șoimánă, pl. șoimáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȘOIMÁN ~i m. v. ȘOIM. /șoim + suf. ~an
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink