ȘPÁGĂ2 s. f. v. spangă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘPÁGĂ1 s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se
apere. IM 1730, 102r.
Variante: spagă (NECULCE; CANTA).
Etimologie: rus. špaga.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali | Permalink
ȘPÁGĂ s. v. bacșiș, mită, șperț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șpágă s.f. (înv.) 1. spadă, spangă; baionetă. 2. șperț.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șpágă (-ắgi), s. f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șpágă s. f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între spa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență „suprasarcină”, v. aici.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șpágă s. f., g.-d. art. șpăgii; pl. șpăgi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șpấgă s.f. (reg.) cenușă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink