ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘUIERĂTÚRĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură. 3. v. flu-ierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică.) 5. fî-sâitură, sâsâitură. (~ de șerpi.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șuierătúră s. f., g.-d. art. șuierătúrii; pl. șuerătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink