Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ȘĂNȚUÍT, -Ă, șănțuiți, -te, adj. Cu șanțuri. ♦ P. a**l. (Despre obraz) Brăzdat, încrețit. – V. șănțui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘĂNȚUÍ, șănțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A săpa un șanț; a înconjura (un loc) cu șanț. 2. Refl. A lua forma unui șanț. ♦ Tranz. și refl. P. a**l. (Rar; despre piele, obraz etc.) A (se) zbârci, a (se) încreți. – Șanț + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ȘĂNȚUÍ se ~iéște intranz. 1) A căpăta forma unui șanț. 2) (fața, pielea etc.) A căpăta riduri. /șanț + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ȘĂNȚUÍ ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafețe etc.) A săpa făcând șanțuri. 2) A înconjura cu șanț. 3) fig. rar (fața, obrazul, pielea etc.) A face să se șănțuiască, să aibă riduri; a brăzda. /șanț + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
șănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șănțuiésc, impref. 3 sg. șănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șănțuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink