ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚAR s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
țar (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s. m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s. f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. c****a; Țarigrad, s. m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țar s. m., pl. țari
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚAR ~i m. ist. (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. țar, sl. țaru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink