ȚICLẮU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚICLĂU s. v. creastă, creștet, culme, pisc, scorțar, vârf.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țiclắu, țicláie și țiclắuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
țiclău s. n. (sil. -clău), art. țiclăul; pl. țiclăuri/țiclăie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚICLẮU ~ri n. reg. Stâncă ascuțită pe vârful unui munte sau deal. /<ung. szikla
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink