ȚINTÁURĂ, țintaure, s. f. Plantă erbacee medicinală cu flori roșii sau albe, cu fructul o capsulă (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centáură s. f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚINTÁURĂ s. v. fierea-pământului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țintáură (-re), s. f. – Fierea-pămîntului (Erythraea centaurium). – Var. centaură. De la numele științific, după cum se pare cu pronunțare germ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țintáură s. f. (sil. -ta-u-), g.-d. art. țintáurei; pl. țintáure
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚINTÁURĂ ~e f. Plantă erbacee medicinală, cu tulpina e****ă, cu frunze alungite și cu flori divers colorate, dispuse în buchete terminale, având fructul o capsulă; fierea-pământului. [G.-D. țintaurei; Sil. -ta-u-] /<lat. centaurea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cintáur m. (lat. centaurium, d. vgr. kentaúrion. V. centauree). O buruĭană din familia gențianeĭ (erythraea centaurium și erythraea pulchella). – Vulg. și țintaur, țintaură și țintaulă (după latina farmaciștilor Germanĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink