ȚIPIRÍG1 s. m. (Bot.; regional) Pipirig. – Cf. pipirig.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚIPIRÍG2 s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚIPIRÍG s. (BOT.) 1. (Scirpus silvaticus) pipirig. 2. (Scirpus holoschoenus) (reg.) rogoz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȚIPIRÍG s. v. clorură de amoniu, rugină, salmiac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țipiríg s. n. – Amoniac. – Var. țiperig, tăperig. Sb. caparika (Candrea); sau, mai probabil, din țeapă cu suf. expresiv -ig(ă) pentru mirosul său înțepător; fonetismul ca și semantismul coincid cu tipirig (var. tiperig, tăperig), var. a lui pipirig, v. aici mai sus.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țipiríg (bot.) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
țipiríg (chim.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚIPIRÍG1 n. pop. Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, întrebuințată, mai ales, la lipirea metalelor; clorură de amoniu. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SPIRT DE ȚIPIRÍG s. v. amoniac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink