ȚOÁLĂ, țoale, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Obiect de rufărie sau de îmbrăcăminte; spec. haină veche, uzată. – Cf. țol2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚOÁLĂ s. v. cergă, cuvertură, haină, îmbrăcăminte, învelitoare, pătură, strai, velință, veșmânt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țoálă (-le), s. f. – 1. Covor, carpetă. – 2. Cuvertură, pătură. – 3. Haină, îmbrăcăminte. – Var. țol. Mr. ciol. Tc. çul, prin intermediul ngr. τσόλι sau τσούλι (Densusianu, Filologie, 448; Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Romnzevalle 79; Scriban); ne scapă eventuala legătură cu v. sb. calun, ceh. caloun, pol. calun „covor” (Berneker 120). Din lat. stola (Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 190) nu este posibil; și cu atît mai puțin din țuhal (Byck-Graur 38). Der. țoleturi, s. f. pl. (îmbrăcăminte); țolic, s. n. (carpetă); țolincă, s. f. (covor mic); țolină, s. f. (femeie de stradă), cf. buleandră, fleandură, hanță, tîrfă (după Philippide, Principii, 107, de la tol contaminat cu mag. cula); țoandră, s. f. (gioarsă, haină veche), prin contaminarea lui toală cu țundră (din mag. condra, după Pascu, R. critică, VI, 159; cf. Iordan, BF, II, 570); înțoli, vb. (a îmbrăca; refl., a prospera, a perveni). – Cf. țundră.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
țoálă (obiect de îmbrăcăminte) s. f., g.-d. art. țoálei; pl. țoále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ȚOÁLĂ ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; haină; strai. 2) peior. Haină veche, ponosită. 3) v. ȚOL2. /v. țol
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȚOÁLE s. pl. v. boarfe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink