Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: bină (substantiv feminin) , bine (substantiv neutru)   
BÍNE adv., s. n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine.Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-și facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine.Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea!De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu!Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. II. S. n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÍNE1 adv. I. 1. În mod convenabil, după cum își dorește cineva. Câtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (JARNIK-BÎRSEANU). ◊ Expr. A fi (sau a face, a se simți) bine sau a-i fi (sau a-i merge) bine (cu sănătatea) = a fi sănătos. A (se) face bine = a (se) însănătoși. A nu-i fi bine = a fi bolnav; (fam.) a fi nebun. A(-i) prinde (cuiva) bine = a(-i) fi (cuiva) de folos. A sta bine = a fi bogat. A-i veni bine (să...) = a găsi momentul prielnic (să...), a-i fi la îndemână (să...). (Decât...) mai bine să... = (decât...) prefer să... Dacă (sau de)..., e bine = dacă (sau de)..., poți fi mulțumit. Bine-ai venit! formulă de salut la primirea unui musafir. Bine v-am găsit! formulă de salut pe care o spune un nou venit. 2. În mod plăcut, agreabil. Floarea miroase bine.Expr. E bine = e vreme bună. 3. În mod comod, confortabil. S-așază mai bine pe prispă (CAMILAR). 4. (Eliptic, cu sensul unei propoziții afirmative) Sunt de acord, îmi convine. Bine, Ivane, du-te (CREANGĂ). ◊ Expr. Ba bine că nu! = se înțelege! firește! Ei bine! = fie (și așa)! Bine că... = noroc că... II. 1. Cum trebuie, cum se cere. ◊ Expr. A pune (ceva) bine = a pune (ceva) la păstrare, la o parte. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a ponegri (pe cineva) căutând să-i prejudicieze situația. Bine-rău = mai mult sau mai puțin, după posibilități. După ce ne-am pus bine-rău gura la cale... (CREANGĂ). 2. Conform realității, adevărului; exact, precis; corect, just. ◊ Expr. A ști (prea) bine (ceva). = a) a ști (ceva) mai dinainte; b) a fi convins de ceva. Să știu bine că... = măcar să..., chiar dacă... A vedea bine = a-și da seama (de ceva). Vezi bine (că...) = firește, negreșit. (Că) bine zici = așa este, ai dreptate. 3. În mod reușit, frumos. A cânta bine.Expr. A-i sta (sau a-i ședea) bine = a i se potrivi. ◊ (Adjectival, fam.) Un bărbat bine. 4. În conformitate cu cerințele sociale, morale, profesionale etc. Se poartă bine.Expr. A fi bine = a fi spre binele cuiva, a fi recomandabil. A face bine (să...) = a proceda așa cum e (mai) potrivit. Nu faci bine ceea ce faci! (CREANGĂ). Bine ți-a făcut! = așa-ți trebuie! III. (Cu sens întăritor) 1. De-a binelea, de tot, pe deplin. Vorba bine nu sfârșea Și de cale se gătea (ALECSANDRI). 2. Tare mult, foarte... ◊ Expr. Mai bine (de...) = mai mult (de...). Mult și bine = foarte mult. (Fam.) De bine ce... = abia, cu toate că. De bine ce am venit, tu pleci. A dormi bine = a dormi adânc, fără întrerupere. A mânca bine = a mânca mult, din lucruri bune. – Lat. bene.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÍNE2 s. n. sg. 1. Mulțumire, fericire, bunăstare. ◊ Loc. adv. Cu bine = cu succes, în mod fericit. ◊ Expr. A i se fi urât cu binele, se spune când cineva își riscă situația, comițând imprudențe. A da binelui cu piciorul = a nu accepta o situație bună. A nu fi (sau a nu face) a bine = a nu fi semn bun. 2. Ceea ce este recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Loc. adv. Cu binele = cu vorbe bune, cu blândețe. ◊ Expr. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). A se lua cu binele pe lângă cineva = a se purta frumos cu cineva, a-l linguși pentru a-i câștiga bunăvoința. A lua pe cineva (sau a-i lua cuiva ceva) în nume de bine = a se arăta binevoitor și mulțumit de cineva. ◊ Compus: om-de-bine = om care face fapte bune, care se preocupă de mulțumirea celorlalți. 3. (Concr.) Faptă bună. ◊ Expr. Fă bine și... (sau de...) = fii bun și... (sau de...). (Reg.) A face (cuiva) bine cu ceva = a împrumuta (pe cineva) cu ceva. ♦ Folos, avantaj. ◊ Expr. A-i face (cuiva) bine = a ajuta (pe cineva). Să-ți fie de bine! = a) (urare adresată celui care termină de mâncat sau de băut) să-ți priască!; b) (ir.) nu ai decât să suporți toate consecințele (faptelor tale)! 4. (În expr.) De-a binele(a) = bine de tot; așa cum trebuie. De bine, de rău = după posibilități, mai mult sau mai puțin; cumva. [Formă gramaticală: (în expr.) binele(a)] – Lat. bene.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prietenește. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. și reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, deslușit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo!
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bine ≠ rău, prost
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bíne adv.1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfăcătoare. – 2. Așa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, într-adevăr, așa e (formulă de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, fercheș, arătos (cu acest sens se folosește numai ca adj.) – 5. (S. m.) Bunăstare, fericire. – 6. (S. m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (împreună cu vb. a face). – 8. Element care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, pentru a exprimă ideea de „bine”: binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Pușcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. binețe, s. f. (formulă de salut, bună ziua), de la formula de salut bine ați venit sau bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvînt, megl. ghineață, megl. bineață, cu suf. -eață, cf. Pascu, Beiträge, 15); binișor, adv. (potrivit, așa și așa; încet, cu băgare de seamă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bíne adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bíne s. n., art. bínele
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bíne adv. (lat. bĕne, d. benus, bonus, bun; it. bene, pv. ben, fr. sp. bien, pg. bem). Așa cum se cuvine, frumos, conform adevăruluĭ, esteticiĭ saŭ moraleĭ: a face bine, a vorbi bine. Tare, mult, foarte: a ploŭat bine, e beat bine (= e beat răŭ). A ședea bine, a ședea liniștit, a fi cuminte, a fi astîmpărat; a veni, a se potrivi bine pe corp: haĭna-ĭ șade bine. A sta bine, a fi înfloritor, a fi bogat: bine staĭ! Bine făcut, robust, zdravăn. Bine văzut, stimat, respectat. A vinde bine, a vinde cu folos. A fi bine, a-țĭ fi bine, a fi sănătos: acuma-s bine, dar ierĭ mĭ-a fost răŭ. Nu ți-ĭ bine? Ești nebun? A face bine cu, a’mprumuta cu: fă-mĭ bine c’un franc! A pune bine (Munt.), a pune la o parte, a economisi, a ascunde ca să se păstreze. Să-țĭ fie de bine, să-țĭ folosească, să-țĭ priĭască (iron. orĭ serios): să-ți fie de bine prînzu! Ia fă bine și pleacă de aci, ia fă bunătate (orĭ plăcere) și pleacă de aci! Exclamativ: 1) ca aprobare (= îmĭ place, am înțeles, am auzit): Dute-n’dată! – Bine! 2) Ca aprobare ironică saŭ ca amenințare: Vrea să zică, nu vrei? Bine saŭ Bine-bine! Maĭ bine, maĭ degrabă, preferabil: dacă e așa, rămîn maĭ bine acasă. Maĭ mult: doĭ anĭ și maĭ bine, maĭ bine de doĭ anĭ. A vrea maĭ bine, a prefera. De-a binele, serios, cu tot dinadinsu, de tot: a adormit de-a binele. Cu binele, cu binișoru, cu blîndeță, încet. Vezĭ bine! se’nțelege, fără’ndoială! Ba bine că nu! se’nțelege, nici nu poate fi altfel! De bine, de răŭ, cu maĭ multe orĭ maĭ puțin folos: avea de bine, de răŭ, o văcuță, care i-a murit. Mult și bine V. mult. Bine zici! în adevăr, aĭ dreptate (cp. cu curat așa!). De bine ce, arată contrastu, surpriza: lupiĭ mi-aŭ mîncat caiĭ de bine ce mi-ĭ cumpărasem; de bine ce l-am ajutat, m’a ocărît. S.n. fără pl. Acțiune bună, frumoasă, morala: binele va fi răsplătit, mult bine a făcut săracilor. Folos: ploaĭa a făcut mult bine semănăturilor. Noroc, bucurie: du-te cu bine, vino cu bine (formulă de urare unuĭa care pleacă). S’auzim de bine, să fim sănătoșĭ, rămînețĭ sănătoșĭ. Rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos (formule de a-țĭ lua adiĭo). A vorbi de bine, a lăuda (o persoană).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÍNE1 adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (să...) a(-i) veni cuiva la îndemână. 2) Așa cum se cere; după toate regulile. A lucra ~. 3) În mod corect și frumos. A scrie ~. A cânta ~. 4) În concordanță deplină cu realitatea; cu precizie; exact. A ști ~. ◊ Că ~ zici ai dreptate. A ști prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a ști ceva dinainte. 5) Plin de sănătate; sănătos. 6) În cantitate îndestulătoare; destul; îndeajuns; suficient. A mânca ~. ◊ Mult și ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propoziții aprobative) Îmi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ că nu! desigur; se înțelege. /<lat. bene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÍNE2 n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); faptă bună. ◊ Cu ~le cu blândețe și cu bunăvoință. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a împrumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfacție. A ajunge la ~. /<lat. bene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
bíne crescút (dezvoltat bine) adv. + adj. (aluat ~)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
bínă s.f. (reg.) estradă, scenă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
bíne înțelés (înțeles bine) adv. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)