BINIȘLÍU, binșlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; p. ext. curtean. – Din tc. binișli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BINIȘLÍU, binșlii, s. m. (Înv.) Persoană care purta biniș; curtean. – Tc. binișli.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
binișlíu s. m., art. binișlíul; pl. binișlíi, art. binișlíii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
binișlíŭ m. (turc. binišli). Vechĭ. Purtător de biniș, boĭer, curtean.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink