BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. [Pr.: -bu-i-] – Bubui + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUBUITÚRĂ, bubuituri, s. f. Bubuit. – Din bubui + suf. -(i)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUBUITÚRĂ s. bubuire, bubuit, detonație, detu-nare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. și reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bubuitúră s. f. (sil. -bu-i-), g.-d. art. bubuitúrii; pl. bubuitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bubuitúră f., pl. ĭ. Zgomot de tunet orĭ de descărcărĭ de tunurĭ, detunătură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink