BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă; p. ext. Din regiunea bălților. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Baltă + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă; p. ext. din regiunea bălților. O parte din fân... era băltăreț (SLAVICI). ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Din baltă + suf. -ăreț.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
băltăréț adj. m., pl. băltăréți; f. sg. băltăreáță, pl. băltăréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
băltăréț, -eáță adj. pl. ețĭ, ețe (d. baltă după pădureț. De baltă: păsărĭ băltărețe). Subst. Locuitor de la baltă. S.n. Vîntu cald și ploĭos de sud (Munt.) saŭ de est [R.S.]. V. vînt.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BĂLTĂRÉȚ1 ~eáță (~éți, ~éțe) Care este caracteristic pentru regiunile băltoase; din regiunile băltoase. /baltă + suf. ~ăreț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BĂLTĂRÉȚ2 m. art. Vânt călduț și umed, care suflă dinspre miazăzi. /baltă + suf. ~ăreț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
băltăréțul (vânt) s. n. art., neart. băltăréț
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ (‹ baltă) adj., subst. 1. Adj. Din regiunea bălților. 2. S. n. art. Vînt local, cald și umed, care suflă din primăvară pînă în toamnă dinspre S (mai ales în SE țării) în reg. bălților Dunării. 3. S. m. Rasă primitivă locală de porci, pe cale de dispariție, din lunca inundabilă a Dunării.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink