CÉRGĂ, cergi, s. f. 1. Pătură (de lână) care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., scr. cerga. Cf. magh. cserge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÉRGĂ, cergi, s. f. Pătură de lână care servește la învelit; țol, scoarță. – Tc. çerge „cort mic”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÉRGĂ s. v. pătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cergă (cérgi), s. f. – 1. Pătură. – 2. Pînză de cort. – Mr., megl. cergă „cort”. < Tc. cerga „cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, țig. čerga, cu accepții care oscilează între „cort” și „pătură”. Istoria acestui cuvînt nu este clară. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. și de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în rom. prin mai multe filiere în același timp. (După Murnu 45, ngr. provine din rom.; după Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu, Revista istorică, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675]
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cérgă s. f., g.-d. art. cérgii; pl. cergi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cérgă f., pl. ĭ (turc. čerge, cort ușor pe doĭ parĭ, d. alb. čergă, cergă, [care vine d. mlat. sérica, de mătase, serga, rogojină, fr. serge, serjă], de unde și ngr. tsérga, bg. sîrb. čerga, ung. cserge. V. sarică, serjă). Pătură de învălit [!] calu, patu ș. a. Iron. Cu cerga´n cap, după cuviință, cum trebuĭe: s´a dus la raĭ cu cerga´n cap, V. jalbă, pled, procoviță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÉRGĂ ~gi f. Țesătură confecționată din lână colorată, cu lațe și cu desene, având diverse întrebuințări. [G.-D. cergii] /<turc. çerge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink