CIUNTITÚRĂ, ciuntituri, s. f. Ciuntire; (concr.) partea rămasă dintr-un membru, dintr-un copac etc. ciuntit. – Ciunci + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciuntitúră s. f., g.-d. art. ciuntitúrii; pl. ciuntitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭuntitúră f., pl. ĭ. Lucru cĭuntit.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink