CIURECÁR, ciurecari, s. m. (Înv.) Plăcintar care făcea ciurecuri. – Ciurec + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciurecár s. m., pl. ciurecári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭurecár m. Vechĭ. Făcător saŭ vînzător de cĭurecurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIURECÁR ~i m. înv. 1) Lucrător specializat în prepararea ciurecurilor. 2) Vânzător de ciurecuri. /ciurec + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink