CLONȚÁT, -Ă, clonțați, -te, adj. (Despre oameni) Cu dinții mari și rari; cu gura ascuțită (ca un clonț). ♦ (Substantivat, f.) Cloanță (1). – Din clonț + suf. -at.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
clonțát, -ă adj. Cu clonț. Fig. Obraznic la vorbă. S. f. Babă rea căreĭa nu ĭ-a maĭ rămas de cît un dinte. – Și clonțos, -oasă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink