Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SUFLECÁRE, suflecări, s. f. Acțiunea de a (se) sufleca și rezultatul ei. – V. sufleca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUFLECÁRE s. îndoire, ridicare, ridicat, (înv. și reg.) suflecătură. (~ mânecilor cămășii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
suflecáre s. f. (sil. -fle-), g.-d. art. suflecării; pl. suflecări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUFLECÁ, suflec, súflec, vb. I. Tranz. A îndoi, a răsuci în sus marginile unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei mânecile sau poalele (pentru a le feri de apă sau pentru a fi mai liber în mișcări); a sumete. ◊ Refl. Se suflecă la mâneci. – Din lat. *subfollicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SUFLECÁ mă súflec intranz. (despre persoane) A-și sufleca marginile îmbrăcămintei. /<lat. suffolicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SUFLECÁ súflec tranz. (marginile îmbrăcămintei) A îndoi în sus (pentru protecție sau comoditate); a sumete. ~ pantalonii. [Sil. su-fle-] /<lat. suffolicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUFLECÁ vb. a îndoi, a răsfrânge, a ridica, a sumete, a trage, (reg.) a sumeca, a supune, (prin Munt. și Dobr.) a sumeteca. (A-și ~ mânecile cămășii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A sufleca ≠ a desufleca
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
suflecá (-c, át), vb. – A îndoi mînecile sau poalele, a sumete. – Der. Mold. supleca, suplica, Maram. suflucat, Trans. sufulcat, suvulcat, Munt., Olt., suvelcat, zuvelcat. Origine incertă. Der. admisă în general din lat. *suffǒllĭcāre „a se plia ca foalele” ‹ fǒllis (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 742; Pușcariu 1678; REW 8432; Tiktin; Candrea) nu satisface semantic și prezintă dificultăți fonetice, cf. înfulica. – Der. din lat. supplĭcāre (Cihac, I, 209; Ascoli, Archiv. glott it., X, 7, 467; G. Meyer, IF, III, 72; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Philippide, Principii, 158) este mai potrivită semantic, cf. dŭplĭcāre, dar prezintă incovenientul provenienței fl ‹ pl. Var. suplica, citată de Scriban ca provenind din sudul Mold., ar arăta că acest schimb este modern, și datorat negreșit unei analogii, la fel cum ultimele var. indică clar o contaminare cu zavelcă „fotă”, v. aici (Giuglea, LL, II, 54, derivă suvulca din lat. *subvolvĭcāre). Supleca apare la Dosoftei și Cantemir cu sensul de „a înjosi, a supune”, care se potrivește cu ideea de „a sufleca”, cf. sumete „a sufleca” față de sp. someter. După Iordan, ZRPh., XVII, 717 (cf. REW 8432), din lat. suffulcῑre.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
suflecá vb. (sil. -fle-), ind. prez. 1 sg. súflec, 3 sg. și pl. súflecă; conj. prez. 3 sg. și pl. súflece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink