SUGÉL, sugei, s. m. 1. Mică plantă erbacee cu miros neplăcut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ◊ Sugel alb = plantă erbacee cu frunze pețiolate și flori albe (Lamium album). ◊ Compus: sugel-galben = plantă erbacee cu frunzele pețiolate și flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panarițiu. – Lat. sigillum (după suge).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUGÉL s. (BOT.) 1. (Lamium purpureum) urzică moartă, (reg.) țigancă. 2. sugel-alb (Lamium album) = urzică moartă, (reg.) fața-mâței, urzică albă, urzică creață. 3. sugel-galben (Galeobdolon luteum) = (reg.) gălbiniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUGÉL s. v. panarițiu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sugél (-éi), s. m. – 1. Panarițiu. – 2. Urzică-moartă (Lamium purpureum, L. album). – Var. sugiu. Lat. sūgĭllum, rezultatul unei contaminări a lui sĭgĭllum „pecete” cu sūgillāre „a face vînătăi” (Pușcariu, Dimin., 172; REW 7903), cf. it. sugello „sigiliu” și, pentru confuzia ambelor cuvinte, Vitt. Pisani, IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu suge (Tiktin; Candrea), nu pare o ipoteză necesară. Sugiu apare în loc de *sugeu, sing. reconstituit după pl. sugei (după Candrea, de la sugel considerat drept dim.).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sugél s. m., pl. sugéi, art. sugéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUGÉL1 ~i m. Plantă erbacee rău mirositoare, cu tulpina în patru muchii, cu frunze de forma inimii și flori roșii. ◊ ~-alb sugel cu flori albe sau albe-gălbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUGÉL2 ~i m. pop. Inflamație purulentă a țesuturilor degetelor; panarițiu. /<lat. sigillum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
sugél-gálben s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink