Dex sumá

SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).

SUMÁ vb. I. tr. (Liv.) A face suma unor termeni; a totaliza. [Cf. fr. sommer, lat. summare].

SUMÁ vb. tr. a face o adunare, a totaliza, a calcula limita unei serii convergente. (după fr. sommer, lat. summare)

SUMÁ vb. v. aduna, totaliza.

sumá vb., ind. prez. 1 sg. suméz, 3 sg. și pl. sumeáză

SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

A SUMÁ ~éz tranz. (elemente omogene) A supune operației de adunare (aflând suma); a aduna. /<fr. sommer

SÚMĂ ~e f. 1) Ceea ce rezultă în urma adunării mai multor elemente omogene; rezultatul unei adunări; total. ~ aritmetică. ~a tuturor datelor. 2) Cantitate de bani. [G.-D. sumei] /<lat. summa, germ. Summe, it. somma, fr. somme

SÚMĂ s. f. 1. (mat.) rezultatul adunării a doi sau mai mulți termeni; total. 2. anumită cantitate de bani. 3. număr (mare); mulțime. (< lat. summa, germ. Summe, după fr. somme)

SÚMĂ s. 1. (MAT.) total. (~ unei adunări.) 2. (înv.) seamă. (I-a fost dator cu o ~ de bani.) 3. cantitate. (~ bunurilor acumulate.) 4. v. număr. 5. număr, (înv.) cislă. (~ totală a vitelor.) 6. v. totalitate. 7. v. seamă.

SÚMĂ s. v. conținut, cuprins, sumar, tablă de materii.

súmă (-me), s. f. – 1. Cantitate, mulțime. – 2. Cantitate de bani. – 3. Rezultatul adunării. – Var. înv. somă, șumă. Lat. summa (Pușcariu 1691). Se consideră drept împrumut tîrziu (Tiktin), prin intermediul pol. suma (Candrea); dar existența alb. sumë (Philippide, II, 656), caracterul popular al der. sumedenie și prezența lui somă din textele sec. XVI pledează în favoarea transmiterii directe din lat. Este sigură, pe de altă parte, că acest cuvînt a dispărut din uzul popular și că azi circulă ca un cuvînt cult. Var. somă nu paote fi it. somma, dacă se are în vedere datarea lui; șumă reprezintă pron. din mag. Der. sumuliță (var. sumușoară), s. f. (cantitate mică); sumenenie, s. f. (cantitate, mulțime, grămadă), cu un suf. rar, dar cf. prăpădenie (Șeineanu), fumedenie (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 821), rubedenie (Tiktin; după Petrovici, Dacor., VI, 338, în loc de *sudumenie, din sudum, sodom, explicație care apare ca insuficientă); sumar, s. n., după fr. sommaire; sumarisi, vb. (înv., a aduna); însuma, vb. (înv., a culege, a aduna; a totatiza; a încorpora).

súmă s. f., g.-d. art. súmei; pl. súme