SURUGÍU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SURUGÍU s. v. birjar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
surugíu2, -íe, adj. (reg.) cenușiu.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
surugíu (-íi), s. m. – 1. Vizitiu de poștalion. – 2. Birjar. – Mr. surugiu. Tc. sürücü (Roesler 603; Șeineanu, II, 331; Lokotsch 1956), cf. ngr. σουρουτζής, sb. surudžija. – Der. surugu(i)esc, adj. (de surugiu); surug(i)ește, adv. (ca surugii).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
surugíu s. m., art. surugíul; pl. surugíi, art. surugíii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SURUGÍU ~i m. 1) înv. Persoană care conduce o diligență, un poștalion sau o trăsură boierească, stând călare pe unul dintre cai. 2) art. Constelație din emisfera boreală; Vizitiul. /<turc. sürücü
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink