Dex ștreang

ȘTREÁNG, ștreanguri, s. n. 1. Frânghie (din cânepă). ♦ Spec. Funie cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte; p. restr. lațul acestei frânghii. ◊ Expr. A-și pune ștreangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva ștreangul de gât = a constrânge pe cineva să facă un lucru. 2. Șleau². – Din germ. Strang.

ȘTREANG s. 1. v. laț. 2. v. spânzurătoare. 3. șleau, trăgătoare, (reg.) ștric. (ștreang la ham.)

ȘTREANG s. v. frânghie, funie.

ștreáng (-guri), s. n. – 1. Funie, coardă. – 2. Funie de spînzurat. – 3. Frînghie pentru înhămat calul la căruță. – 4. (Arg.) Cravată. – Megl. ștrang. Germ. Strang, prin intermediul sl., cf. sb. stranjga, ca și sp. estrenque, it. stringa (Cihac, II, 394). – Der. directă din germ. (Borcea 212) sau prin intermediul mag. istráng (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 196) este mai puțin probabilă, avînd în vedere megl. Der. ștrengar, s. m. (înv., zburdalnic, poznaș; vagabond, haimana), mai înainte cu sensul „bun de pus în furci”, cf. spînzurat (pentru formă, cf. it. stringaio, roman. strengaro „sforar”); ștrengări, vb. (a se ține de pozne, a hoinări); ștrengărie, s. f. (poznă, năzbîtie); ștrengăresc, adj. (de ștrengar); ștrengărește, adv. (ca ștrengarii); ștrengăriță, s. f. (fată zglobie, poznașă).

ștreang s. n., pl. ștreánguri

ȘTREANG ~uri n. 1) rar Frânghie făcută, de obicei, din cânepă. ◊ Un ~ a) o nimica toată; un fleac; b) nimic. 2) Frânghie cu laț la capăt, care se folosește pentru a spânzura osândiții. ◊ A-și prinde ~ul de gât a se sinucide prin spânzurare. Moarte prin ~ moarte prin spânzurare. Bun de ~ se spune despre un ticălos. 3) Parte a hamului constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; șleau. /<germ. Strang